PELERINAJ MARIAN în EUROPA CENTRALĂ ȘI DE VEST: Bruxelles (avion) – Banneux – Beauraing – Rotterdam– Hull (ferry) – Walsingham – Londra  – Liverpool –– Dublin (ferry) – Knock – Dublin – Bucuresti (avion)

11 – 20 august (10 zile) = 850 euro + 200 lei

Sfânta Fecioară Maria, este venerată ca cea dintâi dintre toţi sfinţii, fiind “mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.Cinstirea de care Sfânta Fecioară s-a bucurat din partea creştinilor, a început încă din timpul vieţii ei, persoana ei fiind totdeauna asociată în chip firesc cu aceea a dumnezeiescului său Fiu şi înconjurată de dragostea şi respectul celor din jurul Lui. De aceea sanctuarele mariane, ca locuri de pelerinaj și de rugăciune, sunt prezente pe tot globul pămăntesc dar mai ales în toate țările europene. Am ales în acest pelerinaj marian un traseu mai puțin cunoscut de cinstitorii Mariei, dar plin de încărcătură spirituală, care trece pe la sanctuarele  mariane din Belgia ( Banneux, Beuraing), Marea Britanie (Canterbury, Londra,  Birmingham, Walsingham), Irlanda ( Dublin, Knock.

 “O Marie, concepută fără de păcatul strămoşesc, roagă-te pentru noi care alergăm la tine”. Amin!

 

PROGRAM

PRIMA ZI – sâmbătă 11 august. Intalnire cu conductatorul de grup , prof. Vicentiu Ciocan (0728848498) in sala de asteptare a Aeroportului Bucuresti Otopeni, la PLECARI INTERNATIONALE, la ora 5.00. Decolare la ora 7.05 cu aterizare la Bruxelles Intl Airport (BRU)la ora 9.00. Preluare cu autocarul și deplasare la Beauraing (115 km). La Beauraing, oraş situat la frontiera Belgiei cu Franţa, Maria apare de 33 de ori la cinci copii aparţinând la două familii: Andrei şi Gilberta Degeimbre şi Fernanda, Gilberta şi Albert Voisin. Sfânta liturghie de binecuvantarea pelerinajului . Plecare spre Banneux  (90 km). La 13 zile după apariţiile de la Beauraing, în ianuarie 1933, urmează apariţiile de la Banneux, un sătuc de circa 300 de locuitori. Vizionara este o copilă de 11 ani, Marieta Beco, dintr-o familie săracă, cu şapte copii, a cărei unică avere este o vacă şi câteva găini. La Banneux au fost, în total, opt apariţii. Sfânta Fecioară adresează apelul obişnuit la convertire, pocăinţă, rugăciune, sacrificiu. Dar ceea ce e specific aici este, titlul de regină. Întrebată să spună cine este, Maria se recomandă: “Eu sunt Maica lui Dumnezeu, Regina cerurilor”.Plecare spre Bruxelles.  Cazare, Van Belle Hotel 3 *(2-3 locuri).

 

ZIUA 2 –  duminică 12 august  Mic dejun . Sf. Liturghie în biserica regală “Sfânta Maria, împreună cu pr. Filip Cheresi. Tur de oras pietonal si cu autocarul : . Biserica Notre-Dame de Bon Secours ( Deasupra altarului înalt de marmură albă se află, într-o nișă, statuia din lemn a Notre-Dame de Bon Secours, care datează din secolul al XIV- lea și căreia i se atribuie o putere miraculoasă), Catedrala Sf. Mihail, Piata centrala, etc. Cazare, hotel Van Belle Hotel 3 *(2-3 locuri).

                                          

ZIUA 3 – luni 13 aug.  Mic dejun. Plecare spre Rotterdam (150 km ) prin Anvers.Tur de oraș pietonal (4-5 ore). Cel de-al doilea mare port al Europei, Anvers (Antwerpen) are statutul neoficial de capitală a Flandrei , supranumit și orașul diamantelor. Catedrala din Anvers-Catedrala Notre Dame, a fost construită în perioada 1352-1481, oferindu-ne astăzi o idee a bogăției de care urbea s-a bucurat. Lăcașul de cult, te impresionează nu doar prin turnul său înalt de 123 metri și nava centrală imensă ci și prin operele pe care le găzduiește. Se disting capodoperele marca Rubens, respectiv “Coborârea de pe cruce” și „Înălțarea Crucii”. Notre Dame din Anvers este cea mai mare catedrală gotică din Țările de Jos. Sf. Liturghie. Rotterdam  cel mai mare port european, poarta modernă spre Atlantic a Bătrânului Continent . Din totalul suprafeţei sale de 319 km², uscatul Rotterdamului acoperă două treimi, în timp ce suprafaţa de apă înseamnă o treime. În zona municipală trăiesc peste 600.000 de olandezi, iar în cea metropolitană – 1,2 milioane. Tur de oraș pietonal. Opțional croazieră cu Splashtours, adică un autobuz-amfibiu unicat,cu care  se pot vedea în 60 de minute cele mai importante obiective turistice ale oraşului. Ora 22.00 ne îmbarcăm pe feribot (cabine de 2 pers.),cu traversarea Mării Nordului până în Maria Britanie – Hull (ora 6.30)

ZIUA 4 – marți  14 aug. Plecăm spre Walsingham (220 km). Aici se află cel mai important, mai frecventat şi mai cunoscut sanctuar englez , deoarece aici se cinsteşte sfânta casă a Fecioarei Maria, sanctuarul fiind supranumit “Nazaretul Angliei” sau “Loreto englez”. Aici veneau  pelerini din toate clasele sociale, ba chiar şi din rândul nobililor, printre ei numărându-se şi Richard I, Inimă de Leu.Se poate spune că au fost în pelerinaj aici toţi regii şi toate reginele Angliei, iar în anul 1365 chiar regele şi regina Scoţiei. Un alt pelerin celebru a fost Erasm din Rotterdam, care a compus aici celebra rugăciune “Tu unică între toate femeile”. Henric al VIII-lea s-a spovedit aici şi a parcurs desculţ o parte din calea spre capelă, însă, după reforma din anul 1534, a fost distrus sanctuarul, iar statuia a fost arsă. În anul 1578, când a trecut pe aici regina Elisabeta I, totul era doar ruine. În anul 1896, a fost restaurat, dar a fost recunoscut ca sanctuar abia în anul 1934, când, la 15 august, s-a celebrat aici sfânta Liturghie, pentru prima dată după patru sute de ani. Statuia de la Walsingham, care o reprezintă pe Maria şezând pe un tron cu spătar înalt, purtând în mâna dreaptă ca sceptru un crin, iar cu mâna stângă ţinându-l pe pruncul Isus care binecuvântează, a fost încoronată în anul 1954 de către arhiepiscopul Gerald Patrick O’Hara, ca delegat al papei.La câteva sute de metri se află şi un sanctuar anglican, semn că Walsingham este şi un loc de întâlnire între toţi creştinii şi de trăire concretă a ecumenismului. Maica Domnului de Walsingham este cunoscută sub numele de “Fecioara de la Mare.” La 22 mai 1982, statuia Fecioarei de la Walsingham a fost dusă la Papa Ioan Paul al II-lea la Liturghia din Wembley și ia dat un loc de onoare în timpul vizitei sale britanice. Sf. Liturghie și Calea Sfintei Cruci.

După masă plecăm spre Londra (200 km). ). Cazare la Osterley Park Hotel 3-star ( 2-3 paturi).

ZIUA 5 – miercuri 15 august Mic dejun. Tur de oraș Londra cu autocarul și pietonal : Catedrala catolică Westminster(participarea la Sf. Liturghie), Palatul Westminster, Palatul Buckingham (schimbarea gărzii), Catedrala Sf. Paul , Ochiul Londrei, etc. Cazare la Osterley Park Hotel 3-star ( 2-3 paturi).

ZIUA 6 – joi 16 august Mic dejun. Londra: Sf. Liturghie în biserica romano-catolică “St. Sebastian & St. Pancras” împreună cu pr. Marcelin Blaj responsabilul comunității române; British Museum, Muzeul de Stiințe ale Naturii, Muzeul Madame Tussaud, etc.  Cazare la Osterley Park Hotel 3-star ( 2-3 paturi).

ZIUA 7 – vineri  17 august Mic dejun. Plecare spre Liverpool (360 km) prin Windsor. Vizităm cel mai mare castel locuit din lume. Da, locuit, întrucât în wekend-uri de multe ori Regina vine la castel .Vizităm Vechiul oraș portuar Liverpool a fost înscris în anul 2004 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Catedrala Catolica Metropolitana, cunoscuta si sub denumirea de Catedrala lui Hristos Imparat, este o catedrala romano-catolica aflata in orasul Liverpool, Anglia. Aceasta a inlocuit o catedrala mai veche, si anume, pe cea a Sfantului Nicolae, Copperas Hill.Cazare Beaufort Park Hotel 3*(2-3 paturi)

ZIUA 8 – sâmbătă 18 august  Mic dejun. Plecare spre Dublin (Irlanda). Trecem cu BAC-ul între Holyhead – Dublin în Irlanda (11. 50 – 14.00). Cazare la hotel Ibis ( 2-3 paturi). Tur de oraș cu ghid local. Întâlnire  cu comunitatea românească. Sfânta liturghie în biserica biserica “Our Lady of Lourdes” din Dublin împreună  cu pr. Eugen Ţîmpu.

ZIUA 9 – duminică 19 august Mic dejun. Excursie la Knock (200 + 200 km). Aici se află cel mai mare sanctuar din această ţară: “Fecioara Maria, Regina Irlandei”, de la Knock. Sanctuarul este loc de pelerinaj internaţional,  vizitat anual de peste un milion şi jumătate de pelerini. Papa Ioan Paul al II-lea, venind aici în pelerinaj în anul 1979, cu ocazia centenarului apariţiilor, a declarat sanctuarul ca basilica minor şi a oferit un trandafir de aur. Pelerină la Knock a fost şi fericita Tereza de Calcutta, în iunie 1993.  Sfânta liturghie.

ZIUA 10 – luni  20 august Mic dejun. Zbor Dublin (7.25) – București (13.15)

 

Se asigură:

– Bilete de avion cu toate taxele incluse pe relațiile București – Bruxelles și Dublin – București;

– Transport autocar , cu toate utilităţile;

–  Feribot între Rotterdam –Hull și Holyhead – Dublin;

–  9 cazări în camere cu 2- 3 paturi cu mic dejun.

– asigurare medicală.

– preot și ghid însoțitor;

PREȚ  850 euro + 100 lei (calculat pentru 40 plătitori) Reducere de 75 euro pentru cazarea in camere cu 3 locuri.

 

Nu intră în preţ: intrările la obiectivele cu taxă, programul opţional.

Înscrierea 300 euro, direct sau prin banca în contul Ciocan Vicentiu:

euro: RO53 BTRL 0560 4201 D430 03XX; SWIFT BTRL RO22 NTR;

 lei : RO78BTRL05601201D43003XX,

deschise la Banca Transilvania, sucursala Roman.

Plata finală, cu 2 săptămâni înainte de plecare.

ATENTIE: Bagajele mari se vor depune pentru autocar in saptamana 6 – 9 august la PR. AMITRICIOAIE IOSIF, MANASTIREA FRANCISCANA  STR. Arcadie Septilici 1/A,Bacau sau la VICENTIU CIOCAN str. VASILE CONTA 3 Roman, Neamt.

Sosirea la aeroport cu min. 2 ore inainte de zbor.

Ghid însoţitor, prof. Vicenţiu Ciocan, 0233/744194, 0728/848498, vicentiuciocan@yahoo.com, www.pelerinaje-mariane.ro