• INFO PELERINI
  • Sanctuare si marturii
    • Sanctuare Mariane
    • Alte Sanctuare
    • Dovezi Religioase Deosebit
  • Media
    • Aparitii si viziuni
    • Rugaciuni
    • Cantece Religioase
    • Filme Religioase
  • Pelerinaje
    • ARGENTINA – BRAZILIA „Prin MARIA, la ISUS, Regele Universului”
    • ,, PE URMELE CRESTINĂTĂȚII,,
    • PE URMELE PAPEI IOAN PAUL AL II-lea
    • Circuit Marian Spania – Portugalia – Lourdes
    • Pelerinaj indian: “La contactul dintre religii “
    • Circuit franciscan italian
    • ISRAEL – ”PE URMELE LUI ISUS SI ALE MARIEI”
    • Pelerinaj in ISRAEL – SINAI – IORDANIA
    • PELERINAJ MARIAN în EUROPA CENTRALĂ ȘI DE VEST
    • MEDJUGORJE – Festivalul tinerilor
    • ISRAEL – ”PE URMELE LUI ISUS SI ALE MARIEI”
    • MEDJUGORJE – Aniversarea aparițiilor
    • Pelerinaj marian “Pe urmele Fecioarei Maria Regina Sfântului Rozariu
    • EGIPT ,,Pe urmele Sfintei Familii,,
    • MEXIC : GUADALUPE
  • Contact
    • DESPRE NOI

Sanctuare Mariane

Maria Plain

12 Jan 2015
0 Comment
pelerin1

Oraşul austriac Salzburg, gazdă a nenumărate valori artistice, religioase şi istorice, este cunoscut şi pentru marele sanctuar Maria Plain, aflat în imediata sa apropiere. La doar cinci kilometri, pe o colină impunătoare a localităţii Bergheim, biserica sanctuar domină cu cele două turnuri impozante şi solemne. Pelerinul, care urcă la sanctuar, se va bucura de o imagine panoramică de excepţie asupra oraşului Salzburg şi a împrejurimilor.

maria-plainIstoria lui începe în anul 1633. În urma unui incendiu, o frumoasă imagine a Maicii Domnului rămâne intactă, iar creştinii vor începe să o venereze ca fiind miraculoasă. În anul 1652 se construieşte, pentru această icoană, o capelă. Datorită afluenţei mari de pelerini, s-a simţit nevoia construirii unei biserici, care se va ridica între anii 1671 şi 1673. În anul următor, arhiepiscopul Max Gandolf von Künburg (ulterior devenit cardinal) a consacrat noul sanctuar. Imaginea care era venerată încă în capelă va fi transferată în sanctuar abia în anul 1732. Creştinii din Salzburg au considerat o adevărată minune săvârşită de această icoană când au fost salvaţi, în timpul unui război de succesiune, între anii 1740 şi 1748. Drept recunoştinţă icoana va fi încoronată în mod solemn de arhiepiscopul Andreas Jakob în anul 1751. Din anul 1824 sanctuarul intră sub jurisdicţia călugărilor benedictini. Abia în sec. al XX-lea, adică în anul 1952, sanctuarul este ridicat la rangul de basilica minor. În anul 1959 biserica va fi dotată cu şase noi clopote, dintre care cel mai mare, numit şi “clopotul celor risipiţi”, cântăreşte 3.700 kg.

Astăzi icoana Maicii Domnului este aşezată deasupra tabernacolului, într-un mare ostensoriu baroc, ostensoriu care se suprapune peste icoana votivă a altarului. Imaginea altarului este completată de alte două altare laterale baroce: unul închinat sfântului Iosif şi altul închinat sfintei cruci. În părţile laterale ale bisericii mai sunt încă patru altare.

Atât Maria cât şi pruncul poartă coroane ornate cu multe pietre preţioase. Maria are în jurul capului o coroană de stele, iar la gât are o cruce malteză. Pruncul este culcat, iar Maria, cu ochii puţin trişti, priveşte spre prunc, pe care vrea să-l acopere.

Pelerinul care urcă pe jos dealul spre biserică va întâlni multe capele, iar în interiorul lor sunt reprezentate scene din timpul pătimirii lui Isus.

Azi, Maria Plain este sanctuarul cel mai vizitat din Arhidieceza de Salzburg, dar trebuie spus că pentru mult timp a fost cel mai important sanctuar din Austria.

Tot aici îşi are originea şi cunoscuta operă a lui Wolfgang Amadeus Mozart, “Misa încoronării”, misă compusă cu ocazia sărbătorii anuale a Încoronării icoanei miraculoase a Fecioarei de la Maria Plain.

În zilele noastre are loc un pelerinaj special în fiecare lună cu următoarele intenţii de rugăciune: întărirea în credinţă, vocaţii religioase, înnoirea Bisericii şi pentru pace în lume.

Iniţiativa acestor pelerinaje aparţine arhiepiscopului Karl Berg, primul organizându-se în luna septembrie 1975.

În perioada mai-octombrie pelerinajul porneşte din biserica parohială Itzling. Aici pelerinii se adună în jurul orei 14.00. După o scurtă rugăciune pornesc, pe jos, prin pădure, spre sanctuar. Pe toată durata drumului cântă şi se roagă sfântul Rozariu. La sanctuar îi întâmpină un călugăr, iar apoi se celebrează sfânta Liturghie cu predică. În perioada noiembrie-aprilie, doritorii se întâlnesc direct la sanctuar pentru sfântul Rozariu şi sfânta Liturghie.

Cei care doresc să se roage Maicii Domnului de la Maria Plain au acces în biserică pe tot parcursul zilei.

Leave a Reply Cancel reply

*
*

Categorii

  • Africa
  • America
  • Asia
  • Austria – Germania – Elvetia
  • Franta – Belgia
  • Israel
  • Italia
  • Marea Britanie – Irlanda
  • Peninsula Balcanica
  • Polonia – Ungaria
  • Romania
  • Spania si Portugalia

Articole Populare

Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Damasc - Patriarhia Antiohiei

No Responses.

Vicoforte

No Responses.

Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Cordoba

No Responses.

She Shan

No Responses.

Ludźmierz

No Responses.

Ultimile Pelerinaje Adaugate

SUA – CANADA – ,,Pelerinaj american”

29 iunie - 9 iulie

ARGENTINA – BRAZILIA - „Prin Maria, la Isus Regele Universului”

9 – 22 noiembrie 2021

ITALIA – MALTA - ,,Pe urmele sfinților cu audienta la Vatican”

20 – 27 octombrie

Facebook

Cauta

Articole populare

Valencia-Capitala artei 2016

No Responses.

Basilica Radna

No Responses.

Catedrala Patriarhala din Lisabona

No Responses.
Copyright © 2015 Toate drepturile sunt rezervate.
Powered by RO-Project