Caravaggio

Între Bergamo şi Lodi, în partea nordică a Diecezei de Cremona (Italia), pelerinul, dornic să o cinstească pe Maica Domnului, va întâlni sanctuarul multisecular de la Caravaggio.

Istoria acestui loc marian începe la 26 mai 1432. Giannetta Varoli, o femeie căsătorită, în vârstă de 32 de ani, a plecat din sat la câmp pentru a aduce acasă iarbă pentru animale. Toată lumea o ştia ca fiind o femeie foarte onestă şi evlavioasă, chiar dacă soţul ei era alcoolic. Era după-amiază, pe la ora 17.00. A îngenuncheat pentru a se ruga “Îngerul Domnului”. Şi deodată îi apare în faţă o doamnă, excepţional de frumoasă, cu o privire gingaşă, îmbrăcată într-o haină albastră, pe cap purtând un văl alb. Şi imediat a început să-i vorbească: “Nu te teme, fiică, pentru că eu sunt, cu adevărat. Rămâi în genunchi şi roagă-te!”.

Apoi doamna a continuat: “Şi să faci ceea ce doresc eu de la tine. Ascultă bine şi ţine minte: eu vreau să mergi şi să spui tuturor ceea ce îţi spun”. Cu lacrimi în ochi, Maria i-a lăsat Giannettei următorul mesaj: “…De şapte ani îl implor pe Fiul meu să aibă milă de oamenii atât de păcătoşi. Sunt prea mari păcatele omenirii de azi. Vreau ca tu să le spui să postească în fiecare vineri doar cu pâine şi apă, iar sâmbăta să fie o zi de recunoştinţă pentru marile favoruri obţinute prin mijlocirea mea de la Fiul meu… Cuvintele tale vor fi însoţite de semne, ca oamenii să vadă că tu spui adevărul”. Giannetta a întrebat: “Dar oamenii mă vor crede?” “Ridică-te, nu te teme! Semnele pe care le voi face îi vor ajuta pe oameni să nu se îndoiască”. Maria a făcut semnul crucii pe fruntea femeii şi a dispărut. Femeia a văzut lângă ea un izvor de apă, care nu era până atunci acolo. Giannetta s-a întors imediat în sat, la Caravaggio, şi a povestit cele întâmplate. Mulţi au crezut şi au început să vină la acel izvor pe care nu-l mai văzuseră. Ba, au început să aducă acolo şi mulţi bolnavi, care, intrând în apă, s-au vindecat.

Piatra fundamentală a unei biserici a fost pusă, probabil, chiar în anul 1433, după ce ducele de Milano a hotărât ca, începând cu luna august, să se celebreze aici o Liturghie în fiecare sâmbătă. În anul 1516, papa Leon al X-lea recunoaşte, printr-o scrisoare apostolică, autonomia sanctuarului, cerând ca vechea capelă să fie transformată într-o “biserică măreaţă, împodobită cu ornamente şi picturi potrivite”, însă abia în anul 1571 începe construirea noii biserici.

Bazilica de azi este, cu adevărat, grandioasă. Este înconjurată de o piaţă imensă, care are, pe o lungime de 800 de metri, 200 de arcade. Sanctuarul are dimensiuni impresionante: 93 de metri lungime şi 33 de metri lăţime. Cupola se ridică până la 64 de metri.

Interiorul sanctuarului, chiar dacă are o singură navată în formă de cruce latină, este împărţit, oarecum, în două. Sub cupolă se află altarul mare, iar sub altar se poate coborî la grota specială, care aminteşte de apariţia de aici. În grotă se poate admira o realizare artistică, în decor baroc, a arătării Mariei la Caravaggio: Giannetta, stând în genunchi, priveşte spre Maria care îi vorbeşte.

Merită atenţie şi altarul principal: poate fi văzut din orice punct al bisericii şi impresionează prin grandoare şi elementele decorative. Este rotund, construit din marmură, cu patru coloane care alternează cu statui ce reprezintă patru virtuţi: credinţa, speranţa, iubirea şi umilinţa. Cele patru coloane susţin un ciboriu, iar deasupra sunt reprezentaţi îngeri care poartă o coroană de stele.

Fericitul papă Ioan Paul al II-lea a vizitat acest sanctuar la 19 iunie 1992.