Maria Bistrica

Într-un splendid cadru natural, printre coline acoperite de păduri, la doar 35 km nord-est de Zagreb, capitala Croaţiei, poate fi întâlnit cel mai mare sanctuar al acestei ţări: Maria Bistrica.

Istoria localităţii începe în jurul anului 1334, amintit fiind un castel feudal. Dar în acelaşi timp este pomenită şi vechea biserică parohială, cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”. Documentele vremii spun că în această biserică, începând din perioada 1500-1530, era cinstită o statuie din lemn a Maicii Domnului cu pruncul, adusă dintr-o capelă mai veche, situată pe o colină (Dealul Vinului), cam la trei kilometri distanţă.În anul 1545 turcii au invadat regiunea. Parohul, pentru ca statuia să nu fie profanată de invadatori, a pus-o într-o nişă şi a zidit-o în peretele de sub corul bisericii. A murit apoi imediat, fără a spune cuiva locul secret în care ascunsese statuia. Succesorul său a fost preotul Lukac, care, într-o seară, a văzut o lumină puternică ce venea dinspre cor. Cuprins de curiozitate, împreună cu alţi credincioşi, a început să sape şi a găsit statuia sfântă, pe care a expus-o spre venerarea credincioşilor.

În anul 1650 turcii atacă din nou Croaţia. Parohul repetă gestul predecesorului său, ascunzând-o din nou în zidul bisericii, şi aici va rămâne mai mulţi ani. La 16 iulie 1684, parohul Brezaric a avut o viziune: la altar fiind, a văzut cum se îndreaptă spre el o femeie îmbrăcată în albastru, purtând în mână o candelă aprinsă. Aceasta i-a vorbit: “Roagă-te împreună cu tot poporul pentru ca eu să-mi pot recupera chipul!”. Statuia a fost din nou recuperată şi redată cinstirii credincioşilor. Au avut loc multe vindecări miraculoase.

În istoria sanctuarului se aminteşte cum şapte creştini erau prizonieri la turci, în cetatea Kaniza. Maria, imediat după recuperarea statuii, le-a apărut în vis şi le-a zis: “Nu vă temeţi, fiii mei, dar aveţi încredere, pentru că eu, la Bistrica, mi-am recăpătat chipul, după ce 40 de ani am fost orbită. Promiteţi-mi că veţi merge în pelerinaj acolo, şi veţi fi eliberaţi”. Toţi au făcut această promisiune. Imediat lanţurile s-au desfăcut şi porţile s-au deschis, iar ei au putut ieşi. De acolo au mers direct la Bistrica şi au povestit tuturor minunea.

Parohul de atunci, Andrea Susic, a avut iniţiativa de a scrie o carte cu minunile săvârşite aici şi se spune că, din anul 1688 şi până în anul 1786, au fost consemnate 1.109 minuni.

În anul 1715, Adunarea Naţională a Poporului Croat a hotărât construirea unui altar în cinstea Maicii Domnului, iar în anul 1731 episcopul de Zagreb a decis să fie extinsă biserica, devenită acum mult prea neîncăpătoare, şi a stabilit sărbătoarea la 13 iulie: Sfânta Maria a Zăpezii.

Papa Benedict al XV-lea (în anul 1750) a stabilit indulgenţă plenară pentru toţi cei care vor merge ca pelerini la Maria Bistrica.

În anul 1880 biserica a fost distrusă de un incendiu, însă nu au fost afectate deloc altarul şi statuia Mariei. Ulterior s-a construit aici o biserică neorenascentistă, pe care papa Pius al XI-lea, în anul 1923, a declarat-o “basilica minor”, iar Conferinţa Episcopilor din Croaţia a declarat-o sanctuar naţional, în anul 1971.

La acest sanctuar, cardinalul Aloysius Štepinac (care a fost arestat în anul 1946) venea în fiecare an pe jos, de la Zagreb, împreună cu un mare număr de pelerini.

Arhiepiscopul de Zagreb, Ante Bauer, în anul 1935, a încoronat statuia miraculoasă a Maicii Domnului cu o coroană de aur, proclamând-o Regina tuturor croaţilor.

La 3 octombrie 1998, a fost pelerin aici papa Ioan Paul al II-lea şi l-a beatificat pe cardinalul martir Aloysius Štepinac.