Catedrala Patriarhala din Lisabona
Dioceza Lisabonei a fost infiintata in secolul al IV-lea, dar nu a functionat decat pana in 716, cand a fost desfiintata datorita cuceririi maure. Un anume episcop, sfantul Potamius, care a luat parte la Conciliul de la Rimini (356), este amintit printre primii ierarhi ai acestei episcopii. Cand orasul a fost recucerit de la mauri de regele Alfonso I al Portugaliei, in timpul celei de a doua cruciade (1147), scaunul episcopal a fost din nou ocupat, fiind ridicat la rangul de arhidioceza, iar apoi, crescand importanta orasului, in scaun patriarhal, la 7 noiembrie 1716. Patriarhul Lisabonei a devenit astfel unul dintre putinii patriarhi occidentali, aflandu-se sub ascultarea papei, titlul sau fiind in realitate unul onorific. Dupa cucerirea orasului, primul rege al Portugaliei, Alfonso Henriques, pentru “a purifica” orasul ocupat pana atunci de mauri, a ridicat, in mod simbolic, pe locul unei foste moschei, Catedrala Patriarhala a Lisabonei, cunoscuta si sub denumirea de Igreja de Santa Maria Major de Lisboa. Constructia ei a fost legata de la inceput de numele Sfantului Antonie de Padova, considerat cel care a ajutat la recucerirea pamanturilor crestine din mainile musulmanilor.
Initial, lacasul a fost ridicat in stil romanic, dar modificarile ulterioare, mai ales cele din secolele al XIV-lea si al XVII-lea, au adus o serie de influente gotice si baroce. Interiorul este auster, iar exteriorul, cu cele doua turnuri ale sale, ii arata vechimea aproape milenara, in ciuda restaurarilor repetate. Faima insa i-a crescut de timpuriu dupa ce au fost depuse aici relicvele sfantului Vincent de Saragosa, considerat patronul Lisabonei, si dupa afirmatia potrivit careia aici s-ar afla baptisteriul unde ar fi primit botezul sfantul Antonie de Padova.
Planul arhitectural este cel de cruce latina, cu trei nave, un transept si o capela inconjurata de un ambulator cu capele funerare. Treptat, i-au fost adaugate o serie de elemente, precum arcada gotica a regelui Dinis si panteonul regal, tot in stil gotic, ridicat de regele Alfonso al IV-lea. Fatada
principala a catedralei arata ca o fortareata, cu doua turnuri flancand intrarea si cu creneluri deasupra zidurilor. Aceasta infatisare razboinica, ce aminteste de perioada Reconquistei, care este intalnita si la alte catedrale din acea epoca, tradeaza si scopul ei de fortareata militara.
Langa intrarea in catedrala, un bogat negustor, Bartolomeu Joanes, a ridicat in secolul al XlV-lea o capela funerara pentru el, care se pastreaza inca. In cadrul ambulatorului, opera cu totul aparte a goticului portughez, se aflau, in capela principala, mormintele regelui Alfonso al IV-lea si familiei. Intr-o alta incapere, Capela Sfintii Cosma si Damian, doua sarcofage remarcabile cu gisanti, reprezentand pe nobilul Lopo Fernandes Pacheco, care are la picioare cainele sau, si pe cel al sotiei sale citind dintr-o carte de rugaciuni, sporesc valoarea artistica a interiorului.
Puternic afectata de cutremurul din anul 1755, catedrala a fost refacuta la inceputul secolului al XX-lea, fiind introduse mai multe decoratiuni de tip neoclasic, atat in interior cat si in exterior, pentru a-i spori aspectul medieval. Actualmente, aici se desfasoara cercetari arheologice ce vizeaza o restaurare cat mai aproape de original a vechii catedrale patriarhale portugheze, care conserva inca imaginea unei epoci si lumi occidentale crestine glorioase.
